dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "casa de pensii"

Angajații Casei de Pensii din Constanța intră, de mâine, în grevă de avertisment. Reprezentanții instituției vor protesta între 08.00 și 10.00. Așadar, constănțenii trebuie să știe că activitatea va fi complet blocată timp de două ore. Sindicaliștii cer salarii egale cu cele din alte instituții, cum ar fi ANAF, vor condiții mai bune de lucru, plata orelor suplimentare sau rezolvarea deficitului de personal. În cazul în care revendicările nu le vor fi soluționate, aceștia amenință că intră în grevă generală de săptămâna viitoare.

Este a treia zi în care angajații Casei Județene de Pensii din Constanța au ieșit în stradă. Alături de ei au fost astăzi și cei de la ITM și de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Oamenii și-au strigat nemulțumirile în fața instituției și au cerut salarizare egală pentru toată lumea. Protestul lor vine după ce angajații din CAS-uri au reușit să obțină majorările salariale solicitate în urma unei greve prelungite. Dacă Guvernul nu va veni cu soluții și pentru ei, angajații amenință că vor intra în grevă generală.

A fost protest spontan astăzi la Casa Județeană de Pensii din Constanța. Mai mulți angajați au ieșit în fața instituției, cerând eliminarea inechităților salariale. Oamenii sunt nemulțumiți de salariile mici, condițiile de muncă, dar și de numărul de angajați. Sindicaliștii avertizează că se poate ajunge la grevă generală.

Încă o zi cu mulți nervi și aglomerație la Casa Județeană de Pensii din Constanța. Urmașii persoanelor persecutate, care urmează să primească indemnizație de la stat, au făcut coadă în fața instituției. Nemulțumirile oamenilor sunt mari, iar reprezentanții Casei de Pensii spun că urmașii nu au de ce să se înghesuie pentru că mai este suficient timp în care își pot depune actele.

O nouă lege care a intrat în vigoare a creat haos la Casa de Pensii, de la primele ore ale zilei. Dornici șă depună documentele cât mai rapid, constănțenii au uitat de răbdare. Reprezentanții instituției îi informează periodic pe pensionari că pot apela la poștă, curier sau e-mail atunci când au probleme de rezolvat.

Aglomerația pare să fie la ordinea zilei la Casa Județeană de Pensii din Constanța. Pentru că sunt nevoiți să își rezolve diferite probleme, oamenii fac coadă de la primele ore în fața instituției. Iar nervii și stresul nu au cum să lipsească. Mulți constănțeni au uitat azi dimineață de răbdare. Reprezentanții instituției îi informează periodic pe pensionari că pot apela la poștă, curier sau e-mail atunci când au probleme de rezolvat.

Din nou aglomerație în fața Casei de Pensii Constanța. Cum în clădire intră un număr limitat de persoane în contextul măsurilor impuse de pandemie, mulți constănțeni au așteptat afară, zeci de minute. Însă reprezentanții instituției spun că oamenii pot solicita sau transmite documentele necesare și online sau prin poștă.

Nicio zi fără coadă la ghișeele statului. Nevoiți să își rezolve diferite probleme, oamenii vin de la primele ore ale dimineții la Casa de Pensii din Constanța. Ar avea la dispoziție și alte variante, cum ar fi să trimită documentele prin poștă sau e-mail, numai că nu toți se împacă cu tehnologia. Iar din cauza pandemiei și a numărului limitat de persoane care au voie să intre în instituție, oamenii au fost nevoiți să aștepte câteva minute bune afară.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233